uitasem mersul pe stele
mi-ai spus în timp ce-mi legai degetele de iarbă
de galopuri citadine

nu așteptai să încălzesc depărtarea să termin de împins
pereții inimii până dispar

sită sub gloanțele vieții mă dor
de lumină și tot ce iubesc mă destramă încercând să-mi ia
măsura exactă
fântână de focuri sap la intrarea în clipă
veghea de noapte e necesară și-n bisturiul pupilei se feliază
genunea

materia făr' de ecouri își reciclează-n adâncuri esențele

revoltele încolțesc semințele zborului
palma ta fertilizează
noi galaxii din amnezia unei clipe împachetate
în ramă de nostalgie extragi o fotogramă în sepia veacului când
sprâncenele tale
se-ncruntau ades a târziu
îndesându-mi în șolduri crepuscul de sare din cuptoarele toamnei
literele mucegăiseră zadarnic pe ziduri runele zborului
oamenii treceau ca niște fantome
printre artere

biciuite de sângele pătimaș obturau uneori perfuzorul de soare

numele meu traversează și-acum
punți de hârtie
tu râzi și scobești în vertebre coduri pe fulgere tragi ușor
cu blândețe albă pe ida din râuri
mușchiul pădurilor dă aderență de verde
din lavă înfășoară pingala arhitectură de novă pentru tine totuna
să mă ajung sub ghilotină de forme
nedespărțită
rup genunchi de respir și nacetă de carne prin înțelesuri

în fața oglinzii
cuvântul devenea din ce în ce mai casabil
rănea palmele
bufnița săpa opacă falii în umbre
marea cădea ca o transă fluidă printre întrebarea de-a fi
și răspunsuri multiple
cei fără de glezne pliau priviri fără vedere
și le puneau sub grindă


tapetat în stările mele mă dai afară din fiecare chip
pentru atingerea perfectă

în serile metaforei prea calde
ți se părea că alunecam prea ușor pe gâtul clepsidrei în timp ce tu exersai
cum să comprimi toate furtunile de nisip
să le-ascunzi sub elitră

zâmbind celui ce ocultat te ocupă poți spune
a fost doar o libelulă așezată
pe-o filă de veșnicie

cartea s-a închis
ecoul sparge ultima oglindă