poartă gulere scrobite și înalte,
un fel de excrescențe gotice în femininul omoplaților
durerea, suportabilă uneori,
îi pune cel mai adesea limitele la încercare
dar,
câtă vreme rămâne un secret, este perfect
sonia
face dragoste cu lumina stinsă
nimeni nu se apropie de ea mai mult decât
de o scenă, de un ecran, de o pictură prevăzută cu sistem performant de alarmă
sonia ține la intimitatea ei
adesea,
căderea păsării se propagă în propriu-i spectru
atunci,
semnul începe să crească
sonia poartă cămăși bărbătești xxxxl în care se pierde
cu angoase cu tot
instinctual, aproape matern, mângâie
rana
discretă, nu dezvoltă niciodată subiectul
cu ceilalți
își proiectează neliniștile în cele câteva cuvinte rămase prin preajmă,
în resursele irisului pe care, încă dinainte de a se naște,
conștiincios îl crește în palmă
când se face mult prea târziu și
crucea îi strangulează claviculele,
sonia devine
un fel de atlas în miniatură și,
deși împărtășește constant starea de culpă,
semnul o face mai puțin vulnerabilă:
ce poate fi zgomotul unei uși Î-N-C-H-I-S-E dacă nu
o simplă halucinație auditivă, cel mult
tunetul rătăcit, cel mai probabil
o banală defecțiune tehnică...