îngropate-n minciuna unei
zile de ghips
gleznele țipă a vinețiu
dor de tine unde să desfacă albă cale
propria față trece de mine
nu recunoaște nici o culoare
strigă
pune plasturi umbrei
organizează o rebeliune în
colțul dinspre soare
la toate protestele ticăie
inima ta învață să iasă din mare
din șolduri legănate curg voluptăți striate

valurile cărnii
umflă mareele nu întreabă de pașaport
colțul imaginii
agață un ”te iubesc”
de o jerbă de curcubeie
trag la coardă gravitația dorului
gingaș
ies din spiră
ecouri de-albastru
aduse de-un impiegat de mișcare
ascunsă-n laguna uitării
număr viețile
în care nu te-am găsit
prea târziu silabisesc flăcări
prea devreme
izvoare

sărac de corole mi-e timpul ce nu
miroase a tine

gaură neagră sub epidermă
însingurată
îi spun ”te iubesc”
în clopotnița gândului oceanic
întinde mreajă visul
catharsis
răspunde fără foneme
un ”pe cine” adunat cu zgârcenie
dintre dune

stop-cadru pe o mulțime fără picioare

crispată
strânge armonică spaimele
evadat dintr-un mâine stingher
nu știu
ce carte voi trage
nici nu prea contează

și reflexia lumii fără de tine parcă e beată
în palma de maci brodată
oglindită adoarme
încă o
eternitate

în supernovele clipei mele astrale
vuiește surd sângele

fără de pulsul blândeții tale
cum să-nfășor
abisul

în jurul inelarului