Din haosul primordial
Se vede-o licărire
De timp, de spațiu și-n final
ÃŽntreaga omenire...

Se scurg ani, secole, milenii.
Omul, cu-a sa sclipire,
Se plimbă-n negurile vremii
După-a sa nemurire...

ÃŽn tot acest spectacol surd
Apar, dispar popoare
Însă de al morții sărut
Nimeni n-are scăpare...

Omul, naiv, cercând ca Sisif
O oarbă evadare
Din universul său nativ,
Mai face o-ncercare!

Ajunge să se piardă-n haos,
Își pierde sufletul și mintea
Și spune-ntr-una în adaos
Că știința-i virtutea...

Prin rațiune omu-ncearcă
Să fie Dumnezeu!
Nerod, el vrea să se prefacă
ÃŽn a fi semizeu!

Este o încercare simplă,
Fără sorți de izbandă!..
Soarta omului nu se schimbă,
Nu scapă de osândă..

Așa că tu, ființă slabă,
Naivă și trufașă,
Nu încerca să-ți iei vreodată
Față de timp revanșă!..

Lasă-ți natura cum ți-e dată:
Te naști, trăiești și mori!
Fiindcă în veci a ta soartă
Va fi de muritor!..