poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-04-07 | | Inimi pierdute în neantul deșertului, Împușcături și scriitori calmi... Dorințe ascunse de vălul infinitului Care se ascunde în psalmi. Mi-aș fi dorit să fiu altcineva, Îmi vine să dau foc poeziilor, Dar nu pot. Inimi răsărite din inima iadului, Înflorind ca niște crini, neamului De iudei lăsați în mâna neantului, Și noi, cine suntem noi, marginea șanțului? Mi-aș fi dorit să fie adevărat, Că trei porumbei la geamul meu bat, Ca și când mă așteaptă trei îngeri, La lumină să mă-ntorc, ca ieri.... Dar câte inimi pierdute în neantul absolut, În care nu mai termini ce-ai început? Sperând, în gând, că patima mea poate fi stea La miez de noapte, cu-o rugă, perdea... Mi-am dorit prea mult să fie adevărat, Poate că a fost totul un joc al zeilor: Pasărea albastră, semnele, porumbeii Și labirintul pierzaniei și minciunilor... Dar mi-am dorit prea mult să fie adevărat, Un singur semn, cât mai curat, Că iubirea va învinge neamul blestemat, Că va învia lumina în iadul damnat. Iar acum, totul s-a terminat: Am plecat cu douăzeci și unu de nuferi, De șapte ori câte trei să speri, De șaptezeci de ori câte șapte iertat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate