strigăt de lumină-n vreme,
nenuntiți veniți la masă
îngerul din noi se teme,
Luntrea-n apă nu se lasă;
zbor deasupra de zburare,
înhățăm un bob de rouă
Moartea e prin spânzurare
de o lacrimă ce plouă

decupez a tale buchii
într-o liniște stelară
ce-i, în cap de-s doar păduchii
și e zloată pe afară...
mă înclin din toți rărunchii
de Hristos o să mă cheme
că trăirile-s pe muchii,
strigăt de lumină-n vreme

Păsări vin și pleacă iară,
teatru-n liniște obscenă
când actorul e o fiară
ce mascat să intre-n scenă.
Nunta spre izvor de piatră
port în lirica grimasă
și-s din lumea asta toată
nenuntiți veniți la masă

Timpul vine-n recea ramă
să picteze clipa iute;
mă voi coborâ în cramă
minții să-i clădesc redute.
morții râd, dar vremea trece
îngropată-n anateme
că în mine de e rece
îngerul din noi se teme

devenit e rost în toate
în lumină de vei crede
Rost e până și în moarte,
ochiul minții tale vede.
am stropit puțină ceară,
fruntea morții mă apasă
că-n lectura decuseară
Luntrea-n apă nu se lasă

pe deasupra unei clipe
zbor, de-s aripat de gânduri
iar în scorbură de pipe
un moșneag e-n vis de scânduri.
prin nămeți de mult prea multul
în văzduh e o arare
să-nflorească-a florii cultul,
zbor deasupra de zburare

în zaharuri de tăcere
ne umpleam de audiții;
Dumnezeu, din Cer, ne cere
dar ne pierdem în adiții.
Mărul e un drog de carne
și ne place să-l dăm nouă;
chiar de-ar fi să ne încoarne,
înhățăm un bob de rouă

Viața-n tagmă cu puținul
să o treci prin sita vremii
că de mă îmbăt cu vinul
trecerea pe Punte ce mi-i.
simt tăcerea de mă scurmă,
Liniști ce-s în grea sperare;
de o lacrimă din urmă
moartea e prin spânzurare

Taine vin și pleacă iară,
teatru fără de crepuscul
Timpul trece iarăși, fiară,
viața ta e un opuscul.
ca un pas făcut pe bârnă,
liniștea din inimi două
că mistere tot atârnă
de o lacrimă ce plouă

de o lacrimă ce plouă
moartea e prin spânzurare,
înhățăm un bob de rouă,
zbor deasupra de zburare;
Luntrea-n apă nu se lasă,
îngerul din noi se teme;
nenuntiți veniți la masă,
strigăt de lumină-n vreme.