deschid o carte
desigur am mai citit-o
chiar dacă urmele degetelor mele sunt așa slabe
încât peste cuvinte nu e nicio pată
în afara amintirilor care mă lasă flămândă și goală
în afara dansului florilor care se ofilesc în plină lumină

fusese o vreme a semnelor de carte când eram copil
din ață ca de mătase lucioasă
împletite atât de iscusit încât râvneai
să ai o carte în care să stea
toate bătrânele cuviincioase împleteau și dăruiau
fir după fir
să rămână între pagini deschise ca un fluture proaspăt
pentru mai târziu

chiar și acum
peste cuvintele mele nu e nicio pată
în afara luminii din ochii bunicii
când împletea semnele ei de carte strălucitoare