Acum las tot, e cerul ăsta la pământ,
Aici nimic eu nu mai am din tine,
Îmi pun în traistă ce-am avut în gând,
Și mă ascund, să uit măcar de mine.

Și amintirile, fâșii, le tai de-a lungul,
Le împletesc pe-nălțătoare versuri,
Cu grelele picioare adânc, ca plugul,
M-alung în zbor din veșnicele resturi.

Ajung pe-un nor și târgul e deschis,
E astăzi sărbătoarea dărilor de milă,
M-apucă-o teamă ce se lasă-n scris,
Și fug să nu mi-o dea a mea copila.

Și văd un nor așa, de-un alb mai bun,
Aicea eu m-ascund la colțul străzii,
Dar albul lui e ca zăpada de crăciun,
A înghețat demult și soarele amiezii.

Am început așa să te cunosc pe tine,
Tu ai deschis când am bătut la ușă,
Și-ndrăgostită mea din nou de mine,
Salveaza-mi viata incă nu-i cenușă.