grăiesc aiurea, n-am nimic a spune
iar vorba mea ades din coadă sună
prin soare ori prin văluri de minciună
ades nimicnicia mă răpune.
dar uneori, când strig din a ta strună
și moartea cea de clipă nu se-opune
cuvântul fac sub liniște să tune
și carnea-ți argintez precum sub lună.
sub litera pământă-n infinituri
nevolnicii pe gură mi se șterg
la racla lor silabele-s doar nituri.
în poala veșniciei de mai merg
psalmodiez în cristic sânge rituri
și către nefiire tot alerg