Întotdeauna înaltele turle
dau față orașului,
întotdeauna dau măreție
aureolă de cetate sfântă.
Gândul meu curios, gândul tău curios
se-mbracă-n imagini inedite,
un oraș de uimire și taină.
Porțile sale altădată ferecate se deschid,
tu intri, eu intru și amândoi de mână
avem aceleași trăiri ca la o nuntă.
Oamenii sunt cu toții obișnuiți,
au fețele luminoase, de mândrie nu se mai miră
suntem cu toții într-un miraj.
Clădirile au ziduri impozante,
pereții-s de istorie luminați,
ne strângem în brațe, ne privim
și solemni pășim în catedrale.
Sufletul nostru, sufletul celorlalți
este mai ușor decât aerul și se înalță,
zilele care vin, nopțile care vin
curg peste noi ca o ploaie, ca o ninsoare,
trecem prin ele ca printr-un labirint
din care dacă ieșim curând vom muri.