DILEME


Fericiți cei fără dileme
că a lor este împăcarea veșnică!
Am fost neglijat de capricii.
Oricum, nu prea aveau loc în mine
din cauza multor soloambe
care mi-au făcut surpriza să mi se atașeze
printre ramurile și scorburile trunchiului
sub coaja căruia parazitez între două veacuri.
Primăvara, îndrăznesc să-mi înmuguresc degetele,
să pipăi veșnicia în aer de mătase,
ochii îmi înfloresc artificial
în căutarea seninului și-mi cresc presiunea
rămășițelor de sălbăticie primitivă.
Îmi opturez cu regret și eleganță
locul valorilor pierdute printre zile înstrăinate
și iar mă prind în hora dilemelor
cu chipuri înnoite, până când, istovit,
le cer iertare că le-am născut
să mă chinuie.
Sărmanul Hamlet!