nu am învățat cum e să negociez dreapta în punct
oricum judecățile de apoi se tot depărtează
cum un infinit de raze spre niciunde
iar mie îmi cântă mugurii în palmă
ode minunate închinate fluturilor
de la alfa spre omega
despre sfială
și culoare

rup cu speranță de sisif
legăturile dintre fotoni
apoi mă supun descompunerii
ca un trup de lumină întunericului
spre veșnica întoarcere la matrice
silabisesc păcatul într-o păsărească celestă
îmi trag sufletul în sunet
e atâta muzică cât să danseze și infinitul
iar patria păcatului rămăne o democrație
unde nimeni nu poate nega negarea decât prin vot
obligatoriu universal și lipsit de secrete
aici adevărurile nu sunt niciodată absolute
doar din când în când absurde și crude
ca mai toate rostirile mulțimilor (a)vide de sânge