bătrâna din satul de sus
urcă în cârjă pe cusătura ierbii înalte
precum lumina se strecoară printr-o ușă
întredeschisă numai o dată la un veac
o cum
nu se despică munții să-i aline drumul
să afle de unde izvorăște setea zilei
măgarul n-o urmează din blândul lui culcuș
îi sună găleata a cântec întrerupt
o umple jumătate și se întoarce să-l adape
singurătatea- lumânare aprinsă pentru vii
se topește încet cu flacăra înclinată