fă-ți un zid care să fie numai al tău,
fă-l din scrâșnetul dinților când nu mai ai loc în nici o inimă

dragostea pervertește și doare ca un nerv
între două vertebre
tasate

pentru suflet
singurul sistem defensiv este ura,
iar ura ta bate la uși închise demult,
mă, de ce minți, lua-te-ar dracu,
nu e suficient să mângâi o inimă
și ea să se deschidă, în cele din urmă,
ceri și nu ți se dă,
cauți și tot ce afli
e că nu-i pasă cu adevărat nimănui,
asta e singura realitate care te copleșește,
te face, în cele din urmă, să țipi,
bea din sângele meu,
bea din sângele meu,
bestie

și crește:
ca un tubercul în plămâni,
ca un fel de spaimă care te acoperă cu atâta sfială

neverland
e locul în care te simți
atât de mort pe dinăuntru,
atât de viu pe dinafară

pândești de acolo, de pe zidul tău,
ești propriul tău călău,
un corb rotindu-se în jurul spânzurătorilor