Tihna râvnită nu va curge niciodată pur și simplu
peste chipul durerii,
Formele măștilor și frumusețea cuvintelor
nu pot ademeni cu sunetul lor casant
clara vedere, deșirându-se fir cu fir
în înălțări zadarnice.

În salturi periferice mintea,
rămâne îmbrobodită în veșmântul trecutului,
în faptele de ieri ce-și revendică nemulțumirea
la fiecare colț de stradă.

„Am venit să te învăț să iubești”,
îmi spune chipul fiecărei dimineți
printre zgomote miocardice,
dar eu mă prefac că sunt confuz
și preocupat cu saluturi amabile,
risipindu-mă-n amestecul monoton de civilizație
și aer de primăvară.