pe chipul demiurg se-așterne praful
în nimicirea sub vecie-a clipei
belșug de Ou în zbaterea aripei
vuind de zbor, gândirii epitaful.
nu-s paralel cu liniștea risipei,
iluziei i se-adâncește vraful
tu-mi ești, iubito, inimii vătaful
moșie ce o port în miezul pripei

în graba de A fi mai uit tăcere
în vârful unui cuib de îngerime
și nu-s cum trebuințele ar cere.
mai spăl în văzul lumii niște rime,
le scot pe rând din nimb de lăicere
mai cu-ndrăzneală ori mai cu ferime