Nu e destulă Taină, să te zică
n-am vorbă a îți scrie existența
în zori de șoaptă carnea-i penitența
ce simțurile noastre le urzică.
Ne ierte Domnul gândului latența,
expectorări de sânge în vezică;
iubită dulce haide te trezi că
își pierde iar cuvântul meu esența.
Ci chem întreg eternul meu sub arme
a sinelui cetate a înfrânge
sub Cer să nu mai port eres și karme.
Sub crez pierdut în spusele nătânge
un demon la piciorul minții doarme,
bătrânului doar ochiul frunții plânge.