chipul orbului cerșetor bântuia încă
amintirile unei posibile reîntoarceri în sine
hainele lui miroseau a frig și a nepăsare
palmele-i erau aspre și toată viața-i părea adunată sub unghii
cu care îmi decojea rând pe rând măștile până la oase
apoi am început să mă macin și să mă presar ca o făină a tăcerii
prin fisurile de neliniști rotindu-mă îndopat într-o amânare continuă
în cercul meu de cercuri vicioase lipsindu-mă de tot