și care încă mă iubesc
în felul lor
fără să mă fi cunoscut măcar vreodată
mă iubesc
în răspărul timpului al oricărei logici și morale
împotriva cumințeniei mele de femeie înțeleaptă
acaparată de alte priorități
împotriva lor înșiși
în taină încă mai vor
să îmi facă un prag o nuntă un pod peste
prezentul ermetic de unde mă percep
ca pe un mit
o pasăre meditativă și senzuală
sentimentul eliberat din încleștarea pumnului
ca un fulger fatal
primul cântec înțeles mai profund
iubita perfectă zeița pierdută
ei încă mă iubesc
în taină promit
șoseaua albastră cu sens unic
doar pentru „noi”
ierni cu zăpezi cât încape
nelipsitele felinare
căzături line „în doi”
zgomotele pașilor în pădurea cu ochii deschiși
apropierile
depărtările
nicio așteptare prea mare
suferințe calde umplând genunchii
asemenea sângelui viu
intrinsec nopții
și
nu se războiesc între ei nu intentează procese
obosiți se întorc acasă la neveste copii cunoștințe
la propria singurătate
beau o votcă mănâncă orez
se culcă devreme
sunt mari
copii mari
nu capitulează încă
ei nu știu nici acum că
prin fiecare palmă trece un drum
pe fiecare drum un suflet
prin suflete viața ca o boală mortală
înfășurată în atâtea necunoscute
și pândesc tot pândesc