respirația nopții
tot mai grea,
apăsătoare:

pari că te zbați,
prizonieră în visul meu,
visul meu solitar în visul tău,
cel atât de secret
dar și obscen de discret

te tot frângi
până în dimineață,
când clopotul bisericii
vibrează iar prelung,
aducând în inimi
sâmbătă, moarte și lumina soarelui

vei fi uitat atunci
respirația nopții,
cea șuierătoare,
întețind bătăile inimii
și cadența insomniacă
a orelor de dragoste,
de împreună,
sub orice formă de lună