ai văzut cum ploaia deschidea acoperișurile roșii
ca pe niște ferestre și cum se desprindeau
ielele bătrâne dintre copaci ca niște lilieci
și cum zburau și dansau într-un vârtej nebunesc
până se subțiau în zori și se făceau dimineți
pe noi ne găseau ascunși în spatele casei

îți mai amintești cum într-o zi am ucis
culegătorii de cioburi rătăciți
și cum din lut am născut
culegătorii de rouă și dimineți
ce frică îmi e de atunci
câtă ură am strâns în pereți
în zidurile de ceață în mugurii beți
mă caută moartea și nu-i spun
că mai sunt
că mai aud sângele urcând pieptiș
și se face noapte și se face frig
odată cu moartea la mine în trup...

o, câte mere de aur și maci
și câtă lumină la fereastră ți-am pus
și fereastra arde puternic în recele apus