eu nu aștept o corabie
mi-am scuturat din păr ziua în fântâna mea din dublin
și de picioare am prins spuma mării
doar așa într-o joacă
pentru că nu știam că viața arde nemărginit sufletul
ai să dai o filă mai departe
o filă de carte la care citești plictisit de cinci minute
ai să oftezi plictisit de imaginea asta surprinsă de cuvinte
de parcă le-ai cunoaște ca pe propria piele

un acord fals se aude dinspre stradă
pași care nu știu încotro se duc
doar mâinile taie aerul
iat tu privești sătul
te întrebi și taci

nu aștept o corabie
rămân lângă fântâna mea din dublin
să-mi adun zilele apoi să le ascund în buzunarul ăsta rupt.