poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-12-18 | |
uite peștele care a înghițit toată marea,
încă mai are loc pentru câteva naufragii, pentru câteva stânci pe care să le urcăm, val cu val, să fim bătuți în cuie acolo, deasupra, cât mai aproape de cer, la dracu, mereu avem ceva de ispășit (se zvântă la un soare pe care ni-l imaginăm împreună, al tău are ochii închiși, al meu tușește tot timpul, soarbe adânc dintr-o țigară la fel de imaginară) din solzii lui ne vom face armuri pentru toată vremea asta care ne mai încape, ne bate pe umeri, ne suportă, ne ur-lă direct pe sub piele, treziți-vă, nefericiților, acum, acum, până nu fuge dimineața asta pitică, până nu face implozie, până nu se decide să nu vă mai cunoască vreodată dacă te obișnuiești cu frica, atunci nici moartea nu ți se mai pare atât de rea, pizzico, vine o ceață din care nu mai avem scăpare, reușim să eșuăm în peștele ăsta uriaș, mereu depresiv, în care nu ninge, nu ninge, deși e decembrie, deși e târziu, rugile noastre se mai aud acolo, sub solzii lui aproape metalici și atât de perfecți, din care ne facem armuri, a ta pentru vremea în care voi reuși, în cele din urmă, să mă fac nevăzut, a mea pentru toate iubirile pe care le-am trădat, asta gândești: vindecarea e o formă de alienare a sufletului să fugim, să fugim de dragoste până nu ne risipește
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate