pe unii îi chema puțin mai devreme
femeile boceau strigat
își smulgeau basmalele
bărbații doar clătinau din cap
molfăind rugăciuni și înjurături printre dinții negri de tutun
pe alții îi chema adâncul
din ochiul înșelător al fântânii
sau un cuțit ieșit brusc din mânecă

moartea purta zâmbet de mireasă
și un văl transparent peste ochii alunecoși
dacă nu știai că mori nici măcar nu durea

la fiecare colț ridicau o cruce
și o împodobeau cu flori de hârtie în culori aprinse
de parcă mortul tocmai se însurase

și atunci se murea

doar că exista o demnitate ciudată
în fiecare înfrângere
chemații erau cei mai importanți oameni