poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-29 | | Pași mici alunecă din gânduri Din viață aleargă clipele flămânde După miracole căzute în taină. Ascuns de tristețe destinul Te învață taina de-a muri… Cât de ușor aleargă în decor Dansul muzelor urcă nebunia; Lucid, pe treptele mâniei Să adormi, închis spre cer. II Nu cea mai lungă cale a eternului Înalță viața în suferința de-a păși Cu umărul peste-o privire a morții. E prea ușor să te ridici cu aripa frântă Din gheara destinului cuvântul închide, În grațiile absolutului nostru viziunea Plutește ca o metaforă pe-un epitaf Epilogul subscrie rațiunii urma Flămândă de șoaptă,…tristețea. III Arta de-a te coborî te înalță Prin drumul tău pășit peste ființe În urma lacrimilor amintirea arde Suspensia de puncte ce ochiul o închide. Din veșnicie, ruptă cade pata Fecioara căutată de lumină A învățat amurg și zumzet de albină Să se coboare peste umbrele cerești Rotindu-se-n izvoare ca să vină Tristețe, ca o frunză tot plutești… IV Focul arde în cascade de lumină În ochi reflexiile speranței se așează Peste muntele unde apune soarele… Ascuns într-un ocean nisipul ud Așteaptă lacrima să-l usuce de uitare Pescărușii plutesc, corăbiile albe Peste viață, marea e prea albastră Și timpul prea scurt îmbătrânește De iluzie, singurătatea moare… V Peste lumină adie noaptea În casa mea cu o fereastră Ghem, lut și os se împletesc Sub copacul gândurilor noastre. Așteptarea îmi ucide specia La ultimul tratat de neputință Eterna pace, eterna suferință Animă ultima dorință Tributul morții e tristețea… VI A alergat timpul să prindă viziunea Din anotimpul fluviilor revărsate Mâini sculptau menirea privirii tale, Am înțeles apusul ca să-ți ascult chemarea De lacrimi și clipe se zideau ochii Orbilor ce n-au văzut niciodată fericirea Cuvânt atât de mic, lumea e prea mare. Ca o stea din univers speranța Dintr-o șoaptă tristă ia valoare. VII Tristețea, lacrima ce înalță Cărări prin raza muritoare Pășește peste umbra candă A morții tot mai mare... Albastrul râului mă chinuie În mulțimi de umbre așteptarea Legată de pământ prin frunze Urcăm un drum al vieții Prin cerul din mormânt.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate