desenez
hărți complicate
în sute de culori
cu drumuri nesfârșite
cu degete sigure pe creion
arătând tuturor
organizarea delicată a lumii

plâng
în fiecare dimineață, când toți oamenii
își fac loc prin zori
alungându-i, strivindu-le degetele subțiri,
murdărindu-le albele cămăși

astăzi mai trist îți este glasul
de timp, de așteptare
dar înflorit ți-e drumul pe care-l construiești
privindu-l doar
ușor e totul, cum niciodată nu a fost
astăzi mai trist îmi este glasul
și mai întunecat
tu singur știi cum altfel poate să răsune
și nu te îndoiești că timpul iar s-a frânt
și că deasupra orelor mi-e dor
așa cum unei flori îi este dor
de unicul ei soare