Noaptea își prăvălise mantia peste ostrov,
între noi se adunaseră tăcerile
cum se adună norii pe cerul de noiembrie.
lumea-și vedea mai departe de ale sale,
vorbeam și vorbeam
să înăbuș adevăratele cuvinte ce stăteau să iasă.
să nu-mi scape vreo magnolie printre degete;
viețile celor apuși țineau loc de adevărul nerostit,
acela care mușcă din carne, din inimă...
de-o vreme
pe ostrovu-acesta miroase a mere coapte