Idilă

Când el – un diplomat din piele –
S-a-ndrăgostit de o desagă,
Poșetele geloase, rele,
Ce nu puteau să înțeleagă
Nepotrivita lor idilă,
L-au tot avertizat că nu-i
Desaga șubredă, umilă
Și fără stil, de nasul lui.
Dar diplomatu-amorezat
Spunea că-i bună și frumoasă,
Doar că desaga a plecat
Cu altu-n lume… dându-i plasă.
Răpus, acum, ca de o boală,
Și, suspinând, cu chiu cu vai, stă
Să mediteze la morală:
„Să nu te-ncurci c-un neam de traistă!”

Aspiratorul și mătura

Privea spre mătura de lângă scară,
Cu aroganță, disprețuitor,
Căci ea, săraca, e rudimentară,
Iar el e ditamai aspirator.

În plus, surata lui se mișcă lent,
Ca un bolnav ce suferă o criză,
În timp ce dumnealui e la curent
Și-i plin de aere, când intră-n priză!

Să-i demonstreze-acesteia ce știe,
S-a apucat, prin hol, de aspirat,
Dar a-nghițit subit o jucărie,
A scos un hârâit și s-a-nfundat.

Pățania e cu învățăminte
Și, pentru oameni, o morală-ascunde:
Când aere îți dai, adu-ți aminte
Că s-ar putea, cândva, să ți se-nfunde!

În familie

Un bou de câine pierde ziua toată,
La cârciumă, lătrând cu alte javre,
Bea votcă și ca porcul se îmbată
Și, mârâind, se ține de palavre.

Cățeaua lui, o scroafă ordinară,
Vorbește lumea că s-ar fi cuplat
Cu un măgar de țap, de astă-vară,
Și cățelușul și-a abandonat.

Iar, ca urmare, mâțul de cățel
La școală n-a mai mers, ca alți copii,
E nespălat, flămând ca vai de el
Și se ocupă cu găinării.

Morala, într-o fabulă, apare
Când fapta este cât de cât normală,
Dar, cum vedeți, această întâmplare
E, evident, de-a dreptul… imorală!