poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-10-10 | | am nevoie să ”fiu” mai stringent ca expirația lumii în minele fracționat de seisme capcana verbului ”a face” mușcă prea aprig din carnea veșniciei trecătoare cu obstinație depărtez pereții de aer să-mi fac loc nemăsurabil cum exist în holograma întâiului (pe eșafodul realului când e pusă inima nu vrea să ridice satârul să-și ucidă dublul eteric nimănui nu i se eliberează procură călău să-și fie indiferent de contractele cărnii) pliez smerită interstițiul dintre pulsații candoarea altor măști va elibera pegașii cărora epiderma casabilă a prezentului nu le mai poate asigura necesara tavă de jăratec fără a decoji nici o culoare transcendentală și nici o acțiune în mine trebuie să curg rotund o respirație atât de subtilă a ființării așa cum torționarul ”a face” nicicând n-o să accepte ancorat în materie somnolența grea a energiei fără conștiință de sine noaptea ce-și digeră lacom semințele insomnia șlefuiește perfecțiunea în oameni până când spațiul pare că nu e dar ecouri transmit impregnarea aurică totului nu rămâne decât să măsor cât de adânc pot fora duhul să-i extrag sacrul din cuvinte la care intersecție să organizez orgii selecte de viață încă n-am aflat am oprit pendulul să inspir cine sunt genunea e ofertantă celor ce au alergii la confort pe marginea lui ”dacă” e periculos fântâna cioplită sub coaste doar singură își poate otrăvi licoarea băltindu-și esențele nu se știe cum un cine imprevizibil anulează gravitația împătimiților zborului mersul pe stele prea jos de tine bulevardul trăirii pe centru străbate necunoscutul scrumește foliile tainei între valțurile verbului ”a face” mereu a face somnambulic ceva pare singura opțiune răspântia doare ca o rană ce nu se mai vindecă punctul e zero în mine și nu vreau să mișc nici o moleculă de aer doar nimicul iese însetat când îmi număr dinții alb și mușcătura rănește
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate