îmi asum metaforele predecesorilor
le spăl într-o mașină gigantică le apretez
mă îmbrac de gală în ciuda contemporanilor
curvele de pe străzi nu sunt ușoare în metaforele furate
gropile din străzi pot fi umplute cu flori
ochii nevăzătorilor scânteiază imagini interioare
papagali poeții zilei cei fără metafore
își puteau scoate iute ciorapii jegoși
îi puteau mirosi pe ascuns
danful precum spiritul îndeplinea trei dorințe:
să fiu cel mai mare poet
să fiu cel mai recunoscut poet
să primesc nobelul și traducerea textelor mele

îmi frec ulcica cum din ea ar ieși spirit
cu glas fără metafore
cum aș arde un critic țâfnos la gioale pentru că
s-a legat de un mare poet
și apoi s-ar scuza pe o critică la un alt mare poet
bătându-l în palme
un critic pentru care predecesorii nu ar fi limbit tălpi de poet
ci inimă de inconsistență și labă de graur

îmi asum metafora perforată a incoerenței de stil
și stilul incoerenței și gioalele pe care
inconștient le denumeam frați petreuși adidași și alte delicatese
sunt egoist domnule critic nu te numesc numele tău să rămână
beznei din care te inspiri
dar nu mai scuipa poeții prin reviste subțiri
nu-ți mai lega șireturile în opt

sunt destui poeții murdari cu ciorapii rupți cu miros de urdori
nu de tine ducem lipsă băiatule infatuat nici de principiile tale

deunăzi era o planetă cu un poet cu idei dincolo de planetă
deunăzi era metafora zilei de mâine din care mâncam până la saturare
frângeam din ea săturam mulțimi rămâneau coșuri de miezi nemâncați
îmi asum metaforele dar nu fața pe care o etalezi sub minuscula scriere
în care îmi zici că metafora mea e puerilă
și critica ta nu se poate apropia de sublim
du-te-n mașina mea de spălat în care curvele prețuiesc piei nojițe și alte
spânzurânduri
iar duhurile freacă menta din care vor îndeplini dorințe
mai seci decât însăși imaginația