uite, în nord se-adună cocorii și pleacă,
pe cer se desenează harta unei foste mari iubiri
numeri o mare, un munte, o altă mare, un alt munte,
o salcie, un corcodus, un salcâm, un liliac,
nimic n-a reușit să ne țină așteptarea în viață
din oglindă mă privește captivă o străină,
pe care nici o șuviță din părul tău nu o mai recunoaște
înțeleg, în sfârșit, că fiecare pas către tine naște o prăpastie,
fiecare prăpastie e o întâlnire cu fata morgana,
fiecare aruncare în brațele ei e un salt în gol cu ochii închiși,
care-mi îngheață orice speranță pe șira spinării

pe fundul prăpastiei ne îngropăm, pentru o clipă, oasele unul într-altul,
tu dispari brusc, devii un soare gol spre care mă cațăr,
construiesc un alt drum, subteran, paralel cu drumul tău
urcând mă întreb dacă sisif știa cât e de fericit
stânca lui era cu mult mai ușoară decât dragostea ta,
pe care nu reușesc să o scot la lumină
condamnată s-o iau de la capăt
până când voi plăti pentru toate greșelile evei

neputința de a fi împreună e o capcană
care-mi roade picioarele
escaladarea îmi sângerează genunchii
calea e pavată cu oasele unei mari iubiri
de care nu mai poți fugi
când tristețea din ochii mei arde orașul
și-o mie de fluturi negri
dansează haotic la geamul tău