trăiesc în mijlocul lucrurilor
nu am nici mamă nici tată nici frunte să mă sprijin
atunci când tac lichidul de la sfârșitul
paharului unde plasticul s-a contopit cu mintea mea
atât de mult încât
am văzut gondole traversând întunericul sufrageriei
spre lumea de dincolo
și crede-mă
absolut toți trecătorii aceștia își scoteau pălăriile înaintea mea
auzeam chiar și vâslele lovind parchetul
înaintând cu greutate lemnul prin încăpere
catargul urmând labirintul candelabrului
până aproape de ușa de termopan a balconului de unde
săreau în golul dintre etaje ca niște obișnuiți
pentru care drumul acesta se întâmpla numai atunci când
tăcerea mea se înfrățea cu tăcerea paharului pe care
îl aruncam în abisul gurii
al unei creaturi din lemn