era atâta Dumnezeu într-o cloambă
dumineca venea și bombănea la cină
că vrea
un cocktail neutru și o bombă în gonadele vinerii
programate
era o liniște și un spațiu nevralgie apatică buimacă
cum picură apa de pe norii ultimi lăsați pierduți pe șină
să îi taie trenul

(mănușa migratorilor înțepată totuși de chestii neurotice
nectar amniotic picurătură limpezire haotică
străfulgerare plictis din altă lume)

revenim dragilor
sâmbătă de obicei sărbătorim și mai rupem cloambe
să ne ostoim unul câte unul picurăm
un pic din suflet și batem în fundul ceaunului unde fierb o mămăligă
greu am găsit scoici de ars
zgârie și eu întreb dacă flăcările s-au scurs
pe mâneca ultimului solstițiu din această vârstă a mea
sau era Dumnezeu sprijinit într-o cloambă arsă