iulie pretinde ca
doar noaptea să bântui
străzile orașului
caput mundi
rădăcina parfumurilor
gumate
străpunge pielea și
nu te mai poți opri...
la lumina felinarelor
devine vizibil nu doar
zâmbetul fetelor
ci și misterul lor înflorind –
nu le atinge...
ai senzația că
tot ce-i mai frumos în oameni
a ieșit cu tine la o cafea
aici
chiar pe bulevard...
intri in oricare restaurant
cafeaua se transformă în prânz
prânzului acesta de la miezul nopții
nu-i poți spune cină
când ospătarul îți aduce nota
îți amintește de masa de crăciun
la care mereu o faci pe moșul –
înapoi pe străzile orașului
neașteptat de traficate
orice rătăcire trebuie dusă până la capăt...
la orizontul solitar
o dâră de clei vinețiu-roșiatică
se mută în auriu –
este o altă zi
miroase a pastă de dinți și
a perdele ude
ultimul bar – nici nu mai știi
dacă nu cumva ai ajuns în alt oraș
nu apuci să murmuri barmanului
deja paharul cască sub bărbia ta
și nici acum nu ai înțeles
de ce ți-a șoptit bătrânul acela
să nu pui niciodată
mai mult de două măsline
în paharul cu votcă