Noaptea a înghițit orașul unde am înecat fericirea,
din spatele ferestrei privesc nerăbdător strada, sparg clipele
care-mi șterg trecutul frumos pudrat.

În așteptatele întâmplări, noaptea asta este prima
aflată încă sub un văl de nedumerire,
poate ziua când lumina se va desăvârși
include și un noroc care mă va însoți.

O voce strigă într-un imens gol,
din care nici ecoul nu-i mai răspunde,
singurătatea-i o liniște, te doare înlăuntru,
ca pe o pasăre lipsa de aripi.

Vălul de ceață se ridică,
soarele începutului de mileniu
lasă să se intrevadă o altă speranță
la care toți muritorii aspiră.