doar o secundă oprește roata în care respiri
prorocirea nu zidește orb celula (chiar de-ai uitat îți aparține)
prea mult te grăbești
gura ta încă nu și-a consumat mușcăturile
nu se poate muri (dacă am deschis bine cartea nici nu există
cu adevărat doar iluzia-i mare)
nici țărâna nu-i sătulă de jertfă sub colb încă e plină
de flămânzenia dunei

încă se mai încape o catacombă de inocenți
sub un azi
acoperit de-o veșnicie în tranzit

în pântecul zilei am deschis obstinat site magic
nu știu cât de curând sau câte nervuri voi toci canibal în caninii
unui spațiu vital ce mă reneagă
(cam prea multe negații mi s-au prins ca polenul de pleoape)
cuvântul ce conține suflarea divină într-o singură tușă
îl voi extrage în cele din urmă
(câtă vreme energia manifestă conștiință de sine)
din sânge
în târnăcopul cuvintelor seci dau balastul jos din nacelă
văzduhul să nu-mi otrăvească plămânul de zboruri
nici vulturi nici păsări măiastre nu vor răsturna atât de frumos ceruri
în carne precum în zeică lupă

tu m-așteptai în icoană
tăcut

învățasem timpul să-și alinieze nuditățile sub bisturiu

în venele mele te-auzeam câteodată cum deschideai uși
să mă aflu
doar o secundă fulgera lumina odăilor
într-un zvâcnet m-aruncam uneori umbra să prind
zâmbeai blajin
linișteai un taifun în derulare în nervurile mele bulimice
curajul de-a fii
trebuia răsplătit într-un fel
coridoarele își agățau ventuzele de neuronii mei
sorburile tapetate cu îngeri
împodobiți cu busuioc la tâmplă le purtam în cosițe
ca pe agrafe galactice
dădeam binețe tuturor necunoscuților ce își făceau de lucru
râzând
cu visele mele

între plecări și veniri argintate de cronometrul celest
bucuria
pietruia aleile soarelui meu interior

uneori ploua

totul mirosea a pământ sfințit
și-a iubire

și astăzi
cerul a ridicat pleoapa unei noi geneze în mine

tu