Într-un scuipat imens
stă lugubrul
ce și-a pus o cravată
dintr-o rază
un costum
din frunze
cusute cu fire de nori
privirea
avea luminiscența funestă
ca și cum a fost înmuiată
în smoală
era încălțat
în umbre diforme
și purta monoclu
pe care erau striviți
fluturii morții
în palmă ținea o sferă
în care era închis un sine rebel
ce se răzvrătise de tirania spiritului
și fugise în lumea
ce creștea și se micșora
cu fluxuri și refluxuri
în funcție de proporția variabilă
dintre lumină și întuneric.

***

Tristețea
se simte bine
când înoată într-un lac
format din ploaie de lacrimi
a stat prea mult descoperită
la soarele bucuriei
și i s-a ars și jupuit pielea
a început să plângă
și s-a reîntors la starea ei sumbră
mișcându-se într-un areal
cu atmosferă pesimistă și sceptică

Bucuria
se simte bine
când vrăjmașa ei, tristețea, plânge
tristețea, pusă în pămănt
naște dune de nisip
pe care se împleticește
în căutare de apă
o ființă care a crezut că nefiindul steril
este zeu
și că firele de nisip
se află la baza construcției
unui dom perfect

Elizeul
este format din germinarea semințelor fericirii
pe când infernul
s-a întins prin multiplicarea semințelor nefericirii
înglobând neantul.