am trecut prin toate viețile mele
și între ele am învățat să înot
cu inima în buzunarul mereu ud
și visurile înmormântate sub emisfere
adâncul mă privea dincolo de pielea
așezată pe-o stâncă să-mi trag sufletul
iar peștii făceau tumbe șoapte în delir
și-mi numărau degetele pe litere
din urmă îmi amintesc doar atât

acum locuiesc în ultima piață din piatră cubică
fața mi-a devenit mască pentru furnici
mă învârtesc ușor egal cu aerul crescut din plete
și partiturile răgușite de la bunici
în mijloc stau o insulă pustie, umbre de poeți, câteva trepte așezate cu grijă
să nu scap din mână tropotul de departe al cailor albi…

București - 26 mai 2015