îmi creșteau unghiile și părul lungi către lună pe coridor erau urme de bebeluși sau de paralitici mirosea acru femeile curățau covoarele cu oțet venea un ger dinspre oase și astronomii se plângeau că nu pot accepta încă o gaură neagră preoții că nu pot accepta încă o schismă oamenii blestemau dar călcâiul meu era gingaș și rotund ca un sân de amazoană ca un măr dulce mă învârteam în loc să merg

era oribil de frumos în sufletul meu mai cădea câte un pod pe unde aș fi putut ajunge la alții mai cădea câte o furtună o mare tunsă cu foarfeca cum se tund oile se întorcea cu susul în jos apoi tropăia se scutura de ușurare

se făcuse liniște totul era mai simplu
bătrânii mei încă spărgeau lemne și trenul personal fluiera
aici fusese o gară acolo fusese o fântână
roată după roată