Surâsul mi l-am scos din mine,
Cu palma buzele îi leg,
De acum încolo îl reneg,
Pe chipu-mi palid de rușine.

Imi pun o mască de poet,
Ca nimeni să nu mă cunoască,
În altă viață să-mi cioplească
Culoarea, cruci-n șevalet.

Și cu tăceri să-mi astup gura,
Să nu mai știu să îți mai cer,
Pumnalul visător de fier,
Ce-n mâine-așteaptă lovitura.

Voi merge vesnic aplecat,
De-atâta cer căzut pe mine,
Să mă strecor încet pe vine,
Din asta viață de păcat.

Când voi putea din nou să uit
Și voi scăpa de întrebări
Poemul meu din depărtări,
Nu va mai fii nelegiuit.

Un templu am sa-mi fac pe cer,
Să cănt pe coarde de chitară,
Trădarea dulce și barbară,
Eternul ei pumnal de fier.