Pe sticla minciunii
stă strivit adevărul
din el se scurge o substanță
echivalentă cu sângele
pe care o strâng
pentru a-mi unge rănile
provocate de necinste, nerușinare și tupeu
căci cinstea și corectitudinea
au fost învelite într-o pojghiță opacă
și au fost aruncate
în cimitirul ideilor nobile

Mă scol din mine
las corpul învăluit
în somnolență , torpoare și letargie
prin care circulă larvele bolilor incipiente
îmi iau cu mine
eul cel mai alert
și pornesc prin ramificațiile multiple
ale vieții pictate cu arabescurile intelectului
mă izbesc de zidul nimicului
ridicat de deșertăciune
ca o barieră invizibilă
dincolo de care nu există stări
și cad într-o groapă
exact în brațele poeziei.

***

O frântură
din fericirea siderală și siderată
coboară în noi
ia forma
unei fântâni arteziene
împrospătând cu jeturi de apă
emoțiile prăfuite
curăță nefericirea de jeg
și-i dă un simulacru acceptabil și suportabil
viața travestită în femeie
împodobită cu bucurii minuscule
hidratată cu crema frumuseții
este curtată de domnul nefiind
în privirea căruia crește nimicul
proiectat în mediul înconjurător
însă nu poate germina
fiind gol pe dinăuntru
și se descompune
în aerul încărcat cu senzual

Când spiritul își caută esențele
prin interstițiile gândirii
îmi frunzăresc ideile mai vechi
pentru a le modela în forme lingvistice

Am aruncat o funie
unui eu căzut în prăpastie
ajuns la suprafață
s-a împiedicat de o piatră și a sucombat.