Mă plimb îmbrăcată
într-un nimeni perfect…
Când mă adulmeci
tresar
a numeral de identificare:
femeia numărul o mie și una de nopți,
soția numărul o sută de karme,
mama numărul unu
din lumea copilului său.

Dacă mă adulmeci printre vise,
printre zgomote de tramvai
și vehicole cu tuburi de eșapament,
poate voi tresări
a șchiop miop, a carnal…

Când printre eurile mele
mă enumăr,
citite fatidic, instinctual,
mai dezbrac o literă, un sinonim
și devin parazitul
ce seacă din tine inspirația
cu numărul o mie și una de nopți nedormite,
pot fi non-poezia cu numărul sacru,
dacă nu mă scrii în literele dezbrăcate
voi fi sensul nud al unui verb singular,
fără subiectul
nepovestit între tăcerile
carnale
cu numărul mândriei
despotic de vulgare…

În amurg știu să bântui liniștea,
sunt lângă tine a lună, a stea…
Privește-mă și vei vedea
izototpul numeral,
particular
ce freamătă a nemurire
când mă transform în
numeral de ordine
al ascensiunii la sfânt.

Voi putea fi
în ordinea haosului
și steaua cu numărul
un catralion
din lumină
care nu se vede în uman
doar noaptea
când liniștea dospește coșmare
despre inuman.