nimeni nu vrea să moară chiar dacă
măinile adunate lângă piept
pliază liniștea din durerea ascunsă
în lumina fugărită de întuneric

tot ce a fost să fie a fost
ce trebuia să fie este
dincolo de orizont
plouă
viața topită până la os
picură încet
și-ngustează aleea
înspre un Dumnezeu lacom
mult prea lacom pentru o viață simplă

nicio lumină nu e atât de puternică
încât să licăre în interiorul ei

dar înainte de toate se moare

tăcere