în tihna zilei
copac care veghează
cerul și-adâncul
spre pragul noii clipe
trec de-odată schimbată



aroma de ceai
popas pentru pribeagul
amiezilor tăcute
aștept cum știu mai bine
clinchetul de clopoțel





Joana Geier














muntele Fuji
oglindit în picături
de rouă - ceai verde
sorbit lent
de melcul lui Issa


unde încearcă
s-ajungă melcul acesta?
la miezul nopții
în vârful bonsaiului
aur din coama Berenicei






Luminița Suse














dansul gheisei
pe armonii de shamisen
spune povestea
lumii sălciilor
pe vremea când erau verzi


păduri de bambus
peste tot în jurul meu
se lasă ceața
drumul spre lumină
are o răscruce





Magdalena Dale














verde nesfîrșit
în ochii bătrînului
clipa de pace
soarele-i ridică un nimb
în creștetul capului




picături de smarald
în roua dimineții
de primăvară
lacrimile lui Gio
în fiecare colț al grădinii





Cristina Rusu






Referințe;

Parcul Suizenji-koen - situat în orașul Kumamoto din insula Kyushu, a fost la început (1632) grădina magnifică a templului Suizen-ji, care mai apoi s-a extins. Iazurile din parc au o culoare verde smarald absolut fascinantă. Asta datorită învecinării cu muntele Komezuka (în traducere movilă de orez), un vulcan adormit care are culoarea verde intens, izvoarele sale avînd aceeași culoare. Zona iazurilor este foarte bine întreținută, vizitatorii nu au voie să se plimbe cu bărcuțele pe apă sau să se bage cu picioarele în apă. Locul este de o frumusețe care îți taie respirația exact ca în povești. (prima fotografie a Joanei Geier)



Ceaiul verde - deși descoperirea frunzelor de ceai aparține chinezilor (4000 ani î.H.), japonezii cu măiestria lor deosebită au ridicat la rang de înaltă ținută, ceremonia de băut a ceaiului. Culoarea lui este datorată frunzelor sale (o specie fiind Camellia sinensis - arbust peren sau arbore mic; frunzele și bobocii sunt folosite pentru a produce ceai), care au fost supuse oxidării în timpul prelucrării lor. În fotografia a doua a Joanei Geier în cele doua cești avem un ceai de înaltă calitate făcut din pulberea fină Matcha. Puternic aromat, acest ceai este folosit foarte des în ceremonii, tehnica lui de pregătire fiind o adevărată artă.



Oshino – Oshino-mura – este un sat situat la poalele muntelui Fuji (prefectura Yamanashi). Găsim referințe istorice despre acest sat în perioada Edo (1603-1868) cînd aparținea shogunatului Tokugawa, și după aceste referințe ne dăm seama că el are o vechime mult mai mare. Plantațiile de ceai se întind pe multe hectare, imaginea de ansamblu fiind completată de muntele Fuji, care se vede din orice colț al regiunii. Multe dintre case și-au păstrat aceeași structură și oferă o priveliște aparte. Satul este și în prezent oarecum retras, el nu este legat la rețeaua feroviară și nici nu are deschidere spre vreo șosea națională. (prima fotografie a Luminiței Suse)



Bonsai – bonsaiul din imaginea a doua a Luminiței Suse este plantat și sculptat de maestrul bonsai Masahiko Kimura. Copacul are 50 de ani și este printre primii bonsai plantați și sculptați de maestru. Despre Masahiko putem spune că a început horticultura la dorința mamei lui. La 15 ani începe ucenicia la maestrul Motosuke Hamano în Grădina Bonsai Koju-en. Unsprezece ani mai tîrziu el lucra deja în domeniul horticulturii pe cont propriu. Considerat un geniu în lumea sculptorilor de bonsai, el merge în întreaga lume pentru a face demonstrații cît mai spectaculoase. Opera sa, articole și fotografii a apărut în paginile mai multor publicații de specialitate importante din întreaga lume. Bonsaii sculptați de el, mai ales Juniperus chinensis – în japoneză Shimpaku, au cîștigat cele mai prestigioase premii pe parcursul mai multor ani. De altfel, a avut o serie de ucenici din Japonia, Europa și America, care au devenit maeștri în această artă. Grădina lui din Saitama este ca un muzeu, ea nu este deschisă pentru public decît atunci cînd e disponibil d-l Nakamizu, care vorbește perfect limba engleză și face un tur complet vizitatorilor.



Geisha – prima fotografie a Magdalenei Dale este a unei geishe care a încheiat o reprezentație la teatrul Ponto-Cho Kaburen-jo din Kyōto. Dansul se numește Rîul Kamogawa și este executat cu evantaie. În fiecare an, teatrul pune mai multe spectacole publice la prețuri rezonabile. Sălile sunt de obicei pline, foarte mulți turiști își iau bilete din timp pentru a vedea aceste minunate reprezentații.



Arashiyama – situată în vestul orașului Kyōto, la periferie, această zonă a fost populară încă din perioada Heian (794-1185) cînd nobilii făceau plimbări lungi și admirau cadrul natural. Arashiyama devine atractivă mai ales în lunile aprilie și noiembrie. În timpul lunilor de vară, pe rîul Huzo se practică pescuitul tradițional cu cormorani. Și în decembrie sunt o serie de evenimente numite Hanatōro (flori de lumină). De Hanatōro, timp de zece zile străzile sunt luminate de mii de felinare cu flori puse de-a lungul zonelor populare. Dincolo de podul Togetsukyo pot fi vizitate templele Tenryu-ji și Gio-ji care au o grădini impresionante. Mai sunt multe magazine și restaurante mici iar turiștii pot face plimbări cu barca pe rîul Huzo. Zona este cunoscută mai ales pentru celebra plantație de bambus, o pădure de bambuși foarte deasă, cu alei în mijloc, unde se pot face plimbări pe jos, cu bicicletele sau cu ricșa. Plantațiile sunt deosebit de atractive mai ales cînd adie vîntul, tulpinile de bambus înalte se balansează ușor înainte și înapoi. (a doua fotografie a Magdalenei Dale)



Chiba – este o prefectură în regiunea Kantō din insula Honshu. Compusă din orașul principal Chiba și mai multe sate împrejur, zona este atestată încă din vremuri preistorice, ea deținînd cele mai mari movile funerare – Kofun, din Japonia, cel mai mare grup fiind în Futtsu – zona centrală din Chiba. Înconjurată de rîul Tone la nord, rîul Edo la vest, Oceanul Pacific la est, această regiune este recunoscută și pentru cîmpurile sale de orez, câmpia Kujūkuri fiind foarte productivă. Curenții Kuroshio sunt împinși aproape de Chiba și în acest fel zona se menține relativ caldă în timpul iernii și mai rece în timpul verii. În Chiba sunt opt parcuri naturale Inba Tega, Kasamori Tsurumai, Kujūkuri, Mineoka Sankei, Otone, Takanoyama, Tomisan și Yōrō Keikoku Okukiyosumi. Datorită importanței istorice, orașele și satele din prefectură sunt și ele protejate. Agricultura este foarte dezvoltată, Chiba ocupă locul al doilea în Japonia, după Hokkaidō, care are mai multe produse agricole. Și totuși, în unele producții de serie, în special legume, ocupă primul loc; morcovi, varză, ridiche albă; ceapă, iar la fructe soiul japonez de pere Nashi, care are o istorie 200 ani de cultivare în prefectură ocupă tot primul loc. Chiba este a doua producătoare de roșii, spanac și porumb. Orezul se cultivă și el în cantități impresionante, iar terasele cultivate apar ca mici bijuterii arhitecturale în natură. (prima fotografie a Cristinei Rusu)



Templul Gio-ji – situat în zona Arashiyama din Kyōto, templul este celebru mai ales pentru grădina impresionantă de mușchi. Gio-ji a fost construit în incinta fostului templu Ojo-in fondat de un anume Rochin, fost ucenic al preotului Honen (fondatorul sectei budiste Jodo-shu). El este în prezent mănăstire de călugărițe. În 1868 chiar la sfîrșitul perioadei Edo templul a fost abandonat, mormintele și statuile de lemn fiind luate în custodie de templul Daikaku-ji, preotul de acolo planificînd reconstrucția templului Gio-ji. În 1895, Kitagaki Kunimichi, un ex-guvernator al Prefecturii Kyōto a donat una dintre clădirile sale templului, ea este în prezent sala principală a templului. Templul este menționat și într-o carte de povești Heike Monogatari. Povestea spune că Taira-nu-Kiyomori (1118-1181, lider militar al perioadei Heian care a stabilit primul guvern administrativ dominat de samurai din istoria Japoniei), s-a îndrăgostit de Gio, o dansatoare Shirabyōshi (dansatoare la Curtea Imperială Japoneză, care dansau în stilul tradițional japonez; și uneori restrîns pentru nobili și samurai de rang înalt). La scurt timp a părăsit-o pentru sora ei Hotoke-Gozen care era deosebit de frumoasă. Gio a suferit atît de mult încît a renunțat să danseze și alături de mama sa Toji și sora Ginyo au intrat călugărițe la templul Gio-ji. Mai tîrziu, Hotoke-Gozen li s-a alăturat și ea pentru că Taira-nu-Kiyomori a părăsit-o în cele din urmă pentru o altă fată mult mai frumoasă. Cele patru femei au trăit în templu tot restul vieții lor. Grădina templului este frumoasă și admirată pentru covorul de mușchi care se întinde de jur împrejurul clădirilor templului. O mică clădire de paie veche de cîteva secole este o atracție veritabilă, ea impresionează prin aspectul său. Grădina este vizitată pînă toamna tîrziu, frunzele se colorează în roșu strălucitor și în contrast cu mușchiul verde expun o imagine unică. (a doua fotografie a Cristinei Rusu)


Imagini: David Min, Akiko Morita – cu acordul fotografilor
Titlul: Gurīn - verde