Atât de mult iubești minciuna,
Încât se ascunde de tine și luna,
Îi este teamă să nu o minți când te uiți la cer,
Ai doar minciună și lipsă de caracter.

Nu știu de ce te iubesc, habar nu am,
Þie nu-ți pasă de iubire, îți pasă de ban,
Minți și nu poți răspunde la întrebări,
Când mă gândesc ce ai făcut... mă trec fiori.

Nu știu de ce ai ales să trăiești în minciună,
Lângă analfabeți și oameni ce iau iubirea în glumă,
Lângă "prieteni" și "prietene" cu-n singur neuron,
Pot proba ceea ce spun, nu e un zvon.

Te minți pe tine, îl minți și pe el
Și el te minte și vă vorbiți la fel
Și uite așa egalezi "iubirea" cu minciuna
Și spui că iubești, doar nu te doare gura.

M-ai mințit că mă iubești, era normal,
Cum să iubești un om care n-are bani în buzunar?!
Sau poate că aveam, dar nu vroiam să-ți arăt,
Nu doream să mă iubești doar pentru pot.