uneori liniștea se lasă ca un vultur
pe umărul drept
îi simt respirația de pradă
când îi desenez pe cioc întrebările -
sub gheare pielea mi se încrețește de spaimă

țip a timpan spart
neuronii se preling pe gâtul subțire
conturul meu gândește tot
despre pacea aceea goală de după orbite -
iar penele lui mă transformă-n asfalt

am fața spre lună și părul prin pietre
irișii verzi îți ocolesc ghearele
ai învățat să mergi printre oameni
cu aripile toate legate de copaci -
zboară bestie spre o gaură neagră
………………………………..

uneori
seara se ridică pe vârfuri
peste o parte din umărul meu stâng
restul
țipă printre rădăcini
despre pasărea
care încă
aleargă...

Ileana Popescu Bâldea
București, 23 aprilie 2015