în coacerea miezului șoptesc ud de mistere
babele se bat pe un ghem de ață
Ața li se cam termină în Lumină

îngropam ca un canin Oase, Cerurile erau joase
în frică de Dumnezeu îmi injectam Eu,
Sinele e un drog al divinității

la școala ta, Doamne, cu brațele sprijinite de pupitru
îmi neg liberul arbitru,
facă-se voia Ta

scriu Ție, sunt cel ce nu te poate uita
cu Oasele Tale în gât
femeia îmi ține de urât
mi-a născut prin cezariană verbul acesta
de Tine se infesta
tu ești singurul meu dumnezeu -îmi spunea-
dar danțul acesta cu Tine se unea

în ale gândului termite
rostesc pe omătul hârtiei ce conștiința îmi permite