dimineața îmi stăteai în auzire
șoapta sufletului tău mă însuflețea
tăiam bucăți strada pustie a minții
un Adevăr viola Minciuna
ne trezeam în imn de încă vise
gândurile pământe fulgerau puțin
în partea dinspre infinit a creierului
ne tractam inimile pe asfaltul putred al muririi
eram întregul omului
într-o suburbie de Rai
murirea era o motivație a încetării respirației în sărut,
din susul timpului venea despărțirea