n-aș fi vrut să ies din tine așa cum am ieșit
cu mâinile înainte să dibui pe întuneric ușa
apoi mi-am strecurat tot sufletul pe afară
eram copt de iubire
am ars tămâie și am mirosit zambile
eternul eu îmi zâmbea dintr-o bucată de Dumnezeu
într-un târziu am descălecat biruitor
într-o altă femeie

aceea găsea timp să răsfoiască paginile minelui
îmi mângâia ridurile nopții în cafeaua la pat
mă minunam de misterul ei decupat
parcă dintr-o carte de Blaga
în perne îmi răsturnam în ea vlaga
la urmă mi-a aruncat și ea sufletul afară

traseist de nevoie, să-mi ating scopul
pe strada iubirii făceam autostopul
dar cu o țoșcă de șoapte pe umăr
tot până la unu mă număr