în aur de secundă, mânjit de lene-n perne
un zor de zi se-ndeamnă prin beznă să străpungă
Luntrașul e departe, la alți luând din pungă
în mine doar Cuvântul pe albe gânduri cerne

mă adâncesc în mine în respirări de oase
o strachină de șoapte în dimineață scuip
în codrul unei vorbe rostită-n căi geroase
în pieptul tău albastru un înger face cuib

ești os din Coastă rece în perimetru tern,
în sferă de sihastru, tăcerea ce își zace
Micimea-mi e a doua natură-n for matern,
căutătorul veșnic de liniște și pace

la flacăra iubirii se scurge în montură
topită-n vorbă dulce a inimii untură